Dacă Partea I a fost despre „măcelul” posturilor, Partea a II-a este despre circul juridic care urmează să înghită banii economisiți prin restructurare. Rareș Hopincă a promis eficiență, dar ce a livrat este un blocaj birocratic fără precedent.
Muntele de dosare de pe portalul Just.ro Conform dezbaterilor publice (acelea care au durat 30 de minute și unde primarul a strălucit prin absență), Direcția Juridică a Primăriei urmează să preia un „cadou” otrăvit: aproximativ 1000 de dosare de la Direcția de Taxe și vreo 700 de la Poliția Locală. În total, peste 1700 de litigii.
Viziunea lui Hopincă și Didiță este ca o mână de juriști, deja cocoșați de suspendarea PUD-urilor, să facă față acestui tsunami. Directorul Direcției Juridice, domnul Platon, ne asigură cu un optimism debordant că „se vor descurca”. Probabil se bazează pe faptul că instanțele din România sunt cunoscute pentru rapiditate, sau poate mizează pe faptul că foștii angajați, rămași fără serviciu și cu rate la bănci, nu vor avea bani de avocați.
Precedentele care „dor” la buzunarul public Să aruncăm o privire pe portalul Just.ro, acolo unde Primăria Sectorului 2 are deja un istoric de „succese” răsunătoare în a pierde procese cu foști angajați concediați abuziv. Cazul doamnei Bucheru Florina este emblematic: instanța a anulat decizia de concediere, a obligat Primăria la plata salariilor indexate și a despăgubirilor morale.
Când „reforma” lui Hopincă va fi lovită de primele sentințe de anulare în contencios administrativ, cine va plăti? Nu Hopincă din buzunarul propriu, și nici Didiță din „ambiția” personală. Vor plăti cetățenii Sectorului 2. Economia de 30 de milioane de lei se va topi rapid în onorarii de avocați și despăgubiri pentru sutele de oameni trimiși acasă pe baza unor evaluări care au fost descrise de angajați drept un „simulacru”.
Nota de rectificare a realității Noile surse, precum „Nota de rectificare a erorilor materiale” nr. 49196/2025, arată cât de „atent” a fost pregătit acest proiect: zeci de ID-uri de posturi corectate, mențiuni de „vacant” transformate subit în „ocupat” sau „testare”. Este imaginea unei reforme făcute pe genunchi, între două cafele, cu scopul clar de a curăța terenul pentru „oamenii noi” (dar cu metehne vechi).
În concluzie, marea reorganizare a Sectorului 2 rămâne un monument al ambiției politice oarbe. În timp ce Hopincă se visează un mic „Steve Jobs” al administrației, lăsând în urmă familii disperate și un haos juridic iminent, singura certitudine este că la finalul zilei, „pilele” vor sta bine mersi în birouri noi, iar profesioniștii aflați la pragul pensiei vor rămâne cu mândria de a fi fost „eficientizați”.
Sectorul 2 nu s-a modernizat; doar și-a schimbat stăpânii, păstrând însă același dispreț suveran față de omul care muncește cinstit. Rafinamentul satiric al acestei situații este că, deși se dorește o primărie „suplă”, ea a devenit deja un elefant juridic gata să se împiedice în propriile abuzuri.