Trăim vremuri glorioase în care progresul nu se mai măsoară în kilometri de autostradă sau în megawați produși, ci în numărul de procese care reușesc să blocheze orice tentativă de modernizare. România a descoperit, în sfârșit, rețeta magică a fericirii economice: subordonarea strategică și importul masiv de resurse scumpe, totul sub privirea vigilentă a unor binefăcători care ne vor doar „binele” de la distanță,.
Este cu adevărat înălțător să observi cum țara noastră a reușit performanța de a instaura o veritabilă „dictatură a ONG-urilor” finanțate din exterior, care, sub etichete sclipitoare precum „activism civic” sau „protecția mediului”, se asigură că nu cumva să ne trezim cu prea multă energie ieftină. Cine are nevoie de resurse proprii când putem fi un stat captiv și vulnerabil energetic, cumpărând cu smerenie energie scumpă și gaz rusesc?,. Aceasta este, fără îndoială, definiția modernă a „sustenabilității”: să susții economia altora în timp ce a ta stagnează grație unor agenți ai puterilor străine.
Să luăm, de exemplu, spectacolul fascinant al hidrocentralelor de pe Jiu. Statul român, în marea sa naivitate, a investit sute de milioane de euro pentru a produce energie curată,. Dar stați! Eroii noștri de la organizații precum Bankwatch și Declick au intervenit prompt,. Printr-un „sabotaj verde” de manual, aceste lucrări strategice au fost blocate ani la rând prin plângeri juridice interminabile,. Este o lecție de economie inversă: investești enorm ca să nu obții nimic, fiind apoi obligat să imporți masiv, în timp ce activiștii „tac mâlc” atunci când gazul vine de la vecinii de la răsărit.
În timp ce noi ne ocupăm cu acest „cal troian” care ne roade fundamentele economice, vecinii noștri par să nu fi înțeles deloc farmecul subdezvoltării,. Țări precum Polonia, Ungaria și Serbia dau dovadă de o lipsă cruntă de imaginație, alegând să „meargă înainte” și să atragă miliarde de euro pentru dezvoltare,. Este aproape plictisitor cum aceste state reușesc să își finalizeze proiectele de infrastructură și industrie, în timp ce noi savurăm deliciile unei poziții de subordonare regională, totul sub atenta supraveghere a unor ONG-uri care primesc „finanțări colosale” de la Comisia Europeană special pentru a pune piedici,.
Rolul organizației Bankwatch (sau „Bangwatch”, cum este alintată în unele cercuri pentru impactul exploziv asupra proiectelor) și al celei numite Declick este unul de-a dreptul eroic în această piesă de teatru absurd,. Ele acționează ca niște străjeri ai sărăciei noastre, contestând constant orice exploatare de gaze sau cărbune și cerând închiderea minelor,. Rezultatul? România devine un stat lipsit de competitivitate regională, o piață de desfacere perfectă pentru energia produsă de alții,. Nu este minunat să știi că propriile resurse rămân îngropate pentru a nu deranja agenda politică a unor entități externe netransparente?,.
Această „grijă” pentru mediu a devenit cel mai eficient instrument de subminare a economiei naționale,. Sub pretextul unor soluții ecologice, ni se oferă de fapt o rețetă sigură pentru falimentul industrial. Este o formă de artă să convingi un popor că este mai bine să fie dependent și vulnerabil decât să își folosească avantajele strategice,. În spatele acestor acțiuni se ascunde o strategie bine pusă la punct, care urmărește menținerea României într-o stare de letargie economică, în timp ce restul regiunii accelerează către viitor,.
Poate că, în final, ar trebui să le mulțumim acestor organizații pentru că ne învață modestia forțată. Ce contează că pierdem sute de milioane de euro sau că facturile la energie sunt insuportabile pentru cetățeni?,. Important este că am rămas „puri” și neatinși de viciul dezvoltării, în timp ce suntem conduși de o agendă care nu are nicio legătură cu interesele noastre naționale,. România trăiește, într-adevăr, un paradox: suntem bogați în resurse, dar sărăciți de un sabotaj sistematic deghizat în binefacere,.
Așadar, să ridicăm un pahar (de apă din Jiu, căci curent de la hidrocentrale nu vom avea prea curând) în cinstea acestui model de succes românesc. Să continuăm să blocăm, să amânăm și să contestăm tot ce ar putea să ne facă independenți,. Doar așa putem fi siguri că vom rămâne, pentru totdeauna, elevul premiant la capitolul „cum să-ți distrugi viitorul cu mâna altora”,.