Alice, ne pare rău. Aceste cuvinte, de o tristețe infinită, nu ar fi trebuit niciodată rostite dacă sistemul care ar fi trebuit să te susțină ar fi funcționat. Dar sistemul nu a fost acolo. În timp ce instituții precum DGASPC Sector 2 se ascund în spatele unor munti de maculatură, copiii noștri se sting sub povara unei suferințe pe care nimeni nu pare dispus să o vadă la timp.
Este timpul să spunem lucrurilor pe nume: asistența socială în Sectorul 2 a devenit un exercițiu birocratic steril, în care viața unui copil este redusă la un număr de dosar. Către conducerea și inspectorii DGASPC: nu mai vrem dosare, vrem OAMENI!. Este inadmisibil ca asistența socială să apară în peisaj doar atunci când este deja prea târziu, când familia este iremediabil ruptă, când copilul este pierdut sau când tragedia s-a produs deja. Această abordare reactivă nu este protecție, este eșec asumat.
Cerem o prezență reală în comunitate, nu vizite bifate în grabă pentru a justifica un salariu și nici rapoarte trimestriale seci, scrise din confortul unui birou. Avem nevoie de oameni care să cunoască familiile vulnerabile înainte ca acestea să ajungă la punctul de criză. Protecția copilului nu înseamnă să intervii cu jandarmii când dezastrul este complet; protecția înseamnă PREZENȚĂ constantă și PREVENȚIE reală.
Unde sunteți când copiii noștri suferă de anxietate, singurătate și presiuni copleșitoare în camerele lor sau în bănciile școlilor din sector?. Se pare că sunteți ocupați să completați formulare în timp ce sufletele lor se rănesc și se chinuie. Sănătatea mintală nu este un lux, este un drept, iar DGASPC are obligația legală și morală de a asigura acest drept prin intervenții timpurii, nu prin tăcere complice.
Mai mult, statul român și autoritățile locale ignoră cu o cinism înfiorător faptul că nu există locuri unde copiii cu probleme de sănătate mintală sau dependențe de substanțe să poată fi tratați. Când un minor din Sectorul 2 intră în criză, accesul la servicii profesionale este cvasi-inexistent. Statul se comportă de parcă acești copii nu există, forțându-i să fie internați în secții pentru adulți, o practică barbară care distruge orice șansă de recuperare. Vrem o rețea de sănătate mintală pentru minori care să funcționeze acum, nu peste zece ani de strategii „bifate” pe hârtie.
Statisticile și comunicatele de presă sforăitoare nu salvează vieți. Prevenția NU este opțională și nici nu poate fi înlocuită de prelegeri plicticoase ignorate de toată lumea. Dacă misiunea voastră este cu adevărat protecția copilului, atunci demonstrați-o prin fapte concrete împotriva rețelelor care vizează minorii și prin construirea unor punți reale cu familiile aflate la risc.
Fiecare zi de inacțiune, fiecare raport bifat formal în locul unei discuții oneste cu un copil aflat în pragul disperării, vă transformă în complici. Complicitatea voastră ne costă viitorul lor și al nostru. Nu mai acceptăm negocieri asupra vieților copiilor noștri. Dacă un copil bolnav fizic are dreptul la medic, cel bolnav sufletește are dreptul la un psiholog și la un asistent social care să îi pese cu adevărat.
Domnilor și doamnelor de la DGASPC Sector 2, treziți-vă! Îi pierdem pe copii chiar în timp ce citiți aceste rânduri. Nu mai lăsați „mâine” să fie cuvântul care încetează să mai aibă sens pentru un alt copil. Schimbați macazul de la „dosar” la „om” înainte ca următorul strătăt de ajutor să rămână, din nou, fără răspuns. Alice merita mai mult. Copiii din Sectorul 2 merită mai mult..
DGASPC Sector 2: Protecție pe hârtie, nepăsare în realitate. Cât ne mai costă „dosarele” voastre?
Alice, ne pare rău. Aceste cuvinte, de o tristețe infinită, nu ar fi trebuit niciodată rostite dacă sistemul care ar fi trebuit să te susțină ar fi funcționat. Dar sistemul nu a fost acolo. În timp ce instituții precum DGASPC Sector 2 se ascund în spatele unor munti de maculatură, copiii noștri se sting sub povara unei suferințe pe care nimeni nu pare dispus să o vadă la timp.
Este timpul să spunem lucrurilor pe nume: asistența socială în Sectorul 2 a devenit un exercițiu birocratic steril, în care viața unui copil este redusă la un număr de dosar. Către conducerea și inspectorii DGASPC: nu mai vrem dosare, vrem OAMENI!. Este inadmisibil ca asistența socială să apară în peisaj doar atunci când este deja prea târziu, când familia este iremediabil ruptă, când copilul este pierdut sau când tragedia s-a produs deja. Această abordare reactivă nu este protecție, este eșec asumat.
Cerem o prezență reală în comunitate, nu vizite bifate în grabă pentru a justifica un salariu și nici rapoarte trimestriale seci, scrise din confortul unui birou. Avem nevoie de oameni care să cunoască familiile vulnerabile înainte ca acestea să ajungă la punctul de criză. Protecția copilului nu înseamnă să intervii cu jandarmii când dezastrul este complet; protecția înseamnă PREZENȚĂ constantă și PREVENȚIE reală.
Unde sunteți când copiii noștri suferă de anxietate, singurătate și presiuni copleșitoare în camerele lor sau în bănciile școlilor din sector?. Se pare că sunteți ocupați să completați formulare în timp ce sufletele lor se rănesc și se chinuie. Sănătatea mintală nu este un lux, este un drept, iar DGASPC are obligația legală și morală de a asigura acest drept prin intervenții timpurii, nu prin tăcere complice.
Mai mult, statul român și autoritățile locale ignoră cu o cinism înfiorător faptul că nu există locuri unde copiii cu probleme de sănătate mintală sau dependențe de substanțe să poată fi tratați. Când un minor din Sectorul 2 intră în criză, accesul la servicii profesionale este cvasi-inexistent. Statul se comportă de parcă acești copii nu există, forțându-i să fie internați în secții pentru adulți, o practică barbară care distruge orice șansă de recuperare. Vrem o rețea de sănătate mintală pentru minori care să funcționeze acum, nu peste zece ani de strategii „bifate” pe hârtie.
Statisticile și comunicatele de presă sforăitoare nu salvează vieți. Prevenția NU este opțională și nici nu poate fi înlocuită de prelegeri plicticoase ignorate de toată lumea. Dacă misiunea voastră este cu adevărat protecția copilului, atunci demonstrați-o prin fapte concrete împotriva rețelelor care vizează minorii și prin construirea unor punți reale cu familiile aflate la risc.
Fiecare zi de inacțiune, fiecare raport bifat formal în locul unei discuții oneste cu un copil aflat în pragul disperării, vă transformă în complici. Complicitatea voastră ne costă viitorul lor și al nostru. Nu mai acceptăm negocieri asupra vieților copiilor noștri. Dacă un copil bolnav fizic are dreptul la medic, cel bolnav sufletește are dreptul la un psiholog și la un asistent social care să îi pese cu adevărat.
Domnilor și doamnelor de la DGASPC Sector 2, treziți-vă! Îi pierdem pe copii chiar în timp ce citiți aceste rânduri. Nu mai lăsați „mâine” să fie cuvântul care încetează să mai aibă sens pentru un alt copil. Schimbați macazul de la „dosar” la „om” înainte ca următorul strătăt de ajutor să rămână, din nou, fără răspuns. Alice merita mai mult. Copiii din Sectorul 2 merită mai mult..