Există în viața fiecărui român din diaspora un moment de maximă spiritualitate, un pelerinaj pe care niciun credincios nu-l poate evita: drumul către Consulat. Nu este un simplu drum, ci o probă de rezistență psihică, fizică și, după cum aflăm din ultimele „știri” de pe frontul din Germania, o probă de control al vezicii urinare. În centrul acestei epopei moderne se află doamna Oana Țoiu, personajul invocat mai des decât sfinții în rugăciunile cetățenilor disperați care bat drumul până la Bonn,.
Totul începe cu un miracol tehnologic. Verifici site-ul oficial și, surpriză: pașaportul este gata! Se află la ghișeu, strălucind ca o promisiune a libertății. Cu inima plină de speranță, te urci în mașină și parcurgi un „scurt” traseu de 300 de kilometri. Ai cu tine un copil de cinci ani, entuziasmul unui cetățean european și, probabil, o listă cu toate lucrurile pe care le vei face după ce vei avea documentul în mână. Ajungi la Consulatul de la Bonn, te așezi la rând și primești prima doză de realitate birocratică: „Mai plimbați-vă 40 de minute, că n-avem personal”. În diplomația românească, timpul nu se măsoară în ore, ci în „lipsă de personal” și plimbări forțate pe aleile din jurul consulatului.
Dar adevărata problemă, doamna Oana Țoiu, nu este drumul de 300 de kilometri și nici cele 40 de minute de așteptare suplimentară. Adevărata tragedie națională, care pare să fi devenit o constantă a existenței românești în Bonn, este toaleta Consulatului. Această piesă de mobilier sanitar a devenit, se pare, un obiect de decor, fiind defectă de luni de zile,. Este un fel de monument al indiferenței, în fața căruia românii vin să se închine cu picioarele încrucișate.
Situația a atins cote de un absurd kafkian. Cetățenii propun soluții inovatoare, pe care Ministerul Afacerilor Externe ar trebui, poate, să le includă în ghidul de călătorie. Dacă tot venim de la sute de kilometri distanță cu copii după noi, n-ar fi mai simplu să primim un anunț oficial? „Stimați cetățeni, înainte de a intra în Consulat, vă rugăm să folosiți boscheții din dotare sau, pentru o experiență diplomatică completă, să vă echipați cu pampers-uri”. Imaginați-vă imaginea: o coadă de români mândri, toți purtând pampers pe sub haine, așteptând patru-cinci ore pentru un act, în timp ce nemții de vis-à-vis ne arată cu degetul, întrebându-se dacă aceasta este noua uniformă a diplomației balcanice.
Disperarea este atât de mare încât cetățenii au trecut de la petiții scrise la petiții divine. Într-un gest de o creativitate comică amară, românul ajuns la capătul răbdării nu mai cere demisii, ci intervenții metafizice. Se ridică rugăciuni fierbinți către divinitate pentru ca doamna Oana Țoiu să experimenteze, măcar pentru trei zile, „binecuvântarea” unei toalete defecte chiar în timpul programului de muncă. Și pentru ca pachetul de servicii să fie complet, rugăciunea include și o defecțiune a aerului condiționat timp de șapte zile. Este o formă de lobby spiritual: „Doamne, fă-o pe doamna Oana Țoiu să o doară burta atât de tare încât să nu mai poată vorbi, și când va căuta salvarea, să găsească ușa toaletei încuiată cu un afiș pe care scrie DEfect”.
Această „viziune” nu este despre răutate, ci despre empatie forțată. Este dorința cetățeanului de a împărtăși cu oficialii statului român experiența autentică a „vorbelor în vânt” și a promisiunilor deșarte. Este frustrarea omului care vede cum, în loc de civilizație, primește sfaturi de a merge în PECO sau în boscheți.
În concluzie, doamna Oana Țoiu, dacă nu pentru respectul față de diaspora, măcar pentru a evita o criză ecologică în boscheții din Bonn, rezolvați problema acelei toalete. Românii sunt oameni răbdători, pot conduce sute de kilometri și pot aștepta ore în șir, dar biologia nu ține cont de ierarhiile diplomatice. Până atunci, Consulatul de la Bonn rămâne singurul loc unde pașaportul este gata pe site, dar demnitatea cetățeanului se termină la ușa toaletei defecte. Să sperăm că rugăciunile pentru „durerea de burtă” nu vor fi ascultate, dar că apelul pentru o toaletă funcțională va găsi, în sfârșit, un instalator în bugetul statului.
