În vasta grădină a jurnalismului românesc, unde buruienile știrilor de cancan cresc mai repede decât speranța de viață a unui guvern, s-a născut o nouă formă de alchimie modernă. Nu mai vorbim de transformarea plumbului în aur – asta e prea demodat pentru secolul vitezei. Astăzi, sub bagheta magică a lui Maricel Păcuraru, asistăm la miracolul transformării facturilor umflate în laude televizate. Protagoniștii acestui basm cu iz de dosar penal și miros de ozon electric sunt nimeni alții decât „fostul locatar de la Jilava”, Maricel, și „stăpânul curentului”, Augustin Oancea de la Tinmar.
Taxa de protecție: Abonamentul la „Liniște Plus”
Să ne imaginăm scena: ești un mare industriaș în domeniul energiei, ai o companie numită Tinmar și, dintr-o mică eroare de calcul (sau poate din prea mult entuziasm profitabil), ANRE te amendează pentru că ai „ajustat” facturile românilor un pic cam mult în sus. În mod normal, într-o democrație funcțională, televiziunile ar trebui să sară pe tine ca hienele pe o antilopă rănită. Dar Augustin Oancea nu este o antilopă obișnuită. El știe că în România, dacă vrei să nu te mai muște câinele de pază al democrației, trebuie pur și simplu să-i cumperi o zgardă de aur și să-i schimbi meniul de la „anchete dure” la „propagandă pozitivă”.
Intră în scenă Maricel Păcuraru, un om care a înțeles că Realitatea Plus nu este doar un post de știri, ci un fel de firmă de salubritate morală. Metoda este simplă și eficientă, purtând numele sugestiv de „taxă de protecție la TV”. Rețeta e următoarea: mai întâi, televiziunea te toacă mărunt, îți scoate rufele murdare la interval și te prezintă ca pe inamicul public numărul unu al portofelelor cetățenești. Apoi, se aude sunetul magic al ordinului de plată. Când factura se achită, discursul se schimbă la 180 de grade, mai rapid decât se rotește contorul de curent la o vilă cu piscină încălzită iarna.
Spălătoria de imagine „Anca & Selly”
Cel mai spectaculos episod al acestei telenovele financiare este, fără îndoială, „Operațiunea Selly”. Tânărul vlogger, proaspăt uns ambasador Tinmar, s-a trezit brusc sub umbrela protectoare a lui Maricel. Dacă înainte de acest parteneriat strategic, Anca Alexandrescu îl „desființa public” pe Selly cu vigoarea unui inchizitor medieval, după ce s-a produs „miracolul financiar”, tonul s-a îndulcit considerabil.
Selly a fost adus în emisiune nu pentru a fi întrebat despre cum e să fii imaginea unei firme amendate de ANRE, ci pentru a fi „spălat de păcate”. Este o imagine de un comic absolut: Anca Alexandrescu, transformată din „biciul corupților” în „zâna bună a PR-ului”, agitând cădelnița cu tămâie mediatică peste capul tânărului influencer, totul în timp ce facturile Tinmar continuă să lumineze (la propriu și la figurat) buzunarele cui trebuie.
Kilowattul care nu mai frige pe ecran
Este fascinant să urmărești cum „anchetele incomode” dispar în neant, de parcă ar fi fost absorbite de o gaură neagră a integrității. Augustin Oancea a înțeles că liniștea mediatică are un preț fix și că e mult mai ieftin să plătești abonamentul la Maricel decât să explici de ce facturile sunt „umflate”.
Maricel Păcuraru, din postura sa de „fost pușcăriaș” (cum îi place sursei să ne reamintească), a perfecționat acest sistem de „scut protector”. Nu mai avem nevoie de tribunale dacă avem studiouri TV. Justiția nu se mai face cu probe, ci cu minute de emisie prietenoase. Dacă ai bani de dat, Realitatea Plus îți oferă nu doar publicitate, ci o nouă identitate: din „rechin al energiei” devii „investitor strategic și vizionar”.
Concluzii cu tensiune înaltă
Ce învățăm noi, simplii spectatori (și plătitori de facturi), din această idilă între Păcuraru și Oancea? În primul rând, că energia nu se pierde, ci se transformă: din banii noștri de factură, în liniștea lor de pe ecran. În al doilea rând, că integritatea jurnalistică este un concept foarte flexibil, care depinde în mare măsură de lichiditățile clientului.
Când te uiți la Realitatea Plus și vezi cum un personaj care ieri era „diavolul în persoană” astăzi este „eroul progresului”, să nu crezi că s-a produs o convertire spirituală. Este doar semnul că transferul bancar a fost confirmat. Augustin Oancea plătește, Maricel încasează, iar românii rămân cu factura umflată și cu „realitatea” cosmetizată.
În final, rămâne o singură întrebare: cât mai costă astăzi un minut de tăcere? Sau, mai bine zis, câți Kilowați-oră trebuie să mai plătească un pensionar pentru ca Selly și Augustin să zâmbească frumos în emisiunea Ancăi Alexandrescu, protejați de aripa ocrotitoare a lui Maricel? Răspunsul se află, probabil, în următoarea factură Tinmar pe care o veți primi. Până atunci, stingeți lumina – nu de alta, dar cineva trebuie să plătească taxa de protecție la televiziune!