googlef893e3fb2a08313f.html
Acasă Editorial Balada Tristei Direcții: Cum a devenit Sectorul 2 Moșia „Importată” a lui...

Balada Tristei Direcții: Cum a devenit Sectorul 2 Moșia „Importată” a lui Rareș Hopincă

0
154
Shepherd playing flute while sitting on a rock among grazing sheep with a mountain landscape in the background.
A shepherd plays a wooden flute surrounded by sheep in a mountainous pasture at sunset.

Să vină DNA-ul, să vină Curtea de Conturi, dar mai ales să vină un gram de rușine peste obrazul gros al celor care au transformat DGASPC Sector 2 dintr-o instituție de protecție a copilului într-o tejghea de șpăgi și interese private! Astăzi vorbim despre „Caracatița de la Sectorul 2”, o piesă de teatru absurd unde rolurile principale sunt jucate de o echipă „de elită” importată direct din Sectorul 5, sub bagheta atentă a primarului Rareș Hopincă.

În această piesă plină de cinism, avem o singură figură tragică, un fel de Antigonă a cifrelor și a legalității: doamna Carmen Ciobanu. Fost director economic, doamna Ciobanu a comis „păcatul capital” de a avea o coloană vertebrală într-o mare de nevertebrate flămânde. Într-o instituție unde legea a devenit o sugestie facultativă, ea a îndrăznit să spună „NU”. A refuzat să semneze documente ilegale, a refuzat să fie complice la devalizarea bugetului destinat celor mai vulnerabili dintre noi și, drept urmare, a fost „măturată” din schemă. Într-un sistem condus de Hopincă, integritatea este defectul care te lasă fără funcție.

În timp ce doamna Ciobanu era marginalizată pentru că proteja banul public, „echipa de aur” a primarului își făcea de cap. În fruntea lor, o regăsim pe Mădălina Aghiculesei (sau „Akan”, cum pare a fi cunoscută în folclorul local al achizițiilor dubioase), directoarea care operează cu un dispreț suveran față de orice urmă de legalitate. În birourile unde ar trebui să se discute despre soarta copiilor abandonați, se aud, se pare, mai degrabă foșnetul bancnotelor de șpagă și ticăitul ostentativ al ceasurilor Rolex. Este de un tupeu strigător la cer să porți la mână valoarea hranei pe un an pentru un întreg centru de plasament, în timp ce copiii din grija ta zac în mizerie și fără resurse elementare.

Dar stați, că spectacolul nu se oprește aici! O avem și pe Alexandra Dobre, director adjunct, care pare să fi confundat asistența socială cu un centru de wellness pentru elite. În viziunea sa „iluminată”, bugetul instituției nu trebuie să meargă spre copiii cu dizabilități grave, care sunt neglijați total și lipsiți de orice sprijin, ci spre cursuri de yoga și engleză pentru seniori. Probabil că, în mintea acestor strategi de carton, un copil care nu are ce mânca se va simți mult mai bine știind că bunicii din sector își exersează „salutul soarelui” pe banii lui.

Rareș Hopincă a reușit performanța de a transforma DGASPC Sector 2 într-o anexă a intereselor de grup. A infiltrat în sistem oameni cu dosare penale, profitând de breșe legislative, și a creat „angajați fantomă” care încasează salarii grase fără să calce măcar o dată prin instituție. Este o mașinărie de furt perfect unsă, unde firmele de casă sunt abonate la banul public ca la o fântână arteziană care nu seacă niciodată.

Și în tot acest timp, oamenii din interior tremură. Angajații cinstiți, care au văzut cum Carmen Ciobanu a fost sacrificată pentru că a ales calea corectă, se tem să mai vorbească. „Avem copii, dar suntem sătui de echipa asta”, se aude prin ungherele întunecate ale instituției. Este imaginea unei terori administrative instituite de o mână de oameni care au venit să prăduiască, nu să construiască.

Unde este dreptatea pentru doamna Ciobanu? Unde este pedeapsa pentru cei care au transformat suferința copiilor în lux personal? Este timpul ca organele de control să nu se mai limiteze la vizite de curtoazie. Camerele de supraveghere trebuie verificate, fluxurile financiare urmărite, iar „rudele angajate fictiv” scoase la lumină.

Rareș Hopincă și echipa sa de „import” au crezut că Sectorul 2 este o pradă ușoară. Au crezut că pot călca în picioare demnitatea unor profesioniști ca doamna Carmen Ciobanu și că nimeni nu va observa mizeria lăsată în urmă. Dar adevărul, ca și banii deturnați, lasă urme. În timp ce ei se lăfăie în achiziții ilegale, copiii abandonați rămân singura dovadă vie a eșecului lor moral. Carmen Ciobanu rămâne, însă, simbolul rezistenței – dovada că, oricât de mare ar fi caracatița, există oameni care nu pot fi cumpărați._


Descoperă mai multe la ZIARUL ATAC LA PERSOANA

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.