Se spune că recunoștința este o boală a câinilor, dar în politica „de aur” a prezentului, ea pare să fie un defect de fabricație pe care marele lider George Simion l-a remediat rapid prin extirpare chirurgicală. Privindu-l astăzi, înveșmântat în haina de salvator al neamului, este greu să nu zâmbești amar amintindu-ți de unde a plecat: un simplu activist de galerie care își exersa talentul literar scriind pe gardurile patriei. De la spray-ul de graffiti la microfonul de lider politic, drumul a fost pavat nu cu principii, ci cu generozitatea altora, pe care Simion a învățat să o consume ca pe un combustibil de unică folosință.
Figura centrală a acestei drame de prost gust este Marius Lulea, omul care a crezut, într-un moment de rătăcire sau de calcul greșit, că poate transforma un personaj de peluză într-un om de stat. Lulea nu a fost doar un susținător; el a fost arhitectul care i-a oferit lui Simion „casă, masă și bani”, transformându-l dintr-un rătăcitor al stadioanelor într-o figură publică cu pretenții de putere. Fără acest sprijin cvasi-patern, „Căpitanul” de astăzi ar fi rămas probabil un anonim care s-ar fi certat cu jandarmii prin deplasări obscure.
Însă, așa cum ne învață istoria recentă a culiselor AUR, lupul nu-și schimbă doar părul, ci și stăpânul, mai ales când acesta din urmă devine un obstacol în calea lăcomiei. Analiza brutală a evenimentelor recente scoate la iveală un cinism absolut: Simion și-a abandonat orice urmă de loialitate și a decis să-și elimine public propriul „Făcător”. Motivul? Nu vreo neînțelegere ideologică profundă, ci prozaica și eterna dorință de a pune mâna pe „pușculiță”.
Miza acestui atac mizerabil este controlul absolut asupra finanțelor partidului și asupra listelor electorale. Simion a înțeles că, pentru a dispune discreționar de fonduri și pentru a-și numi servitorii în funcții cheie, trebuie să scape de cel care îi cunoaște cel mai bine începuturile și datoriile. În disperarea sa de a domina totul, el a declanșat un spectacol grotesc, asmuțindu-și haita de postaci și aparatul de propagandă împotriva omului care l-a creat. Este imaginea perfectă a trădării: cel care a fost hrănit la sânul unui binefăcător alege să-l muște cu ferocitate, folosind tocmai resursele pe care acesta i le-a pus la dispoziție.
Tacticele lui Simion amintesc de cele mai întunecate metode de manipulare. Atunci când argumentele lipsesc, intră în scenă armata digitală de „patrioți” cu contract, gata să distrugă reputația oricui îndrăznește să stea în calea liderului maxim. Să-l vezi pe Simion pozând în victimă în timp ce își strivește protectorul este o dovadă de un caracter de o joasă speță, gata să calce pe cadavre pentru a-și asigura puterea.
Această „mizerie din culise” care iese acum la iveală ne arată adevărata față a celui care promite să curețe țara. Cum ar putea cineva să creadă că un om care își devorează propriul creator va avea vreo urmă de respect pentru cetățeanul de rând? Dacă pentru Simion „loialitatea” este un concept care se termină acolo unde începe controlul asupra banilor, atunci viitorul pe care îl propune este unul clădit pe trădare și oportunism.
În final, rămânem cu imaginea unui lider care a uitat că, oricât de sus ar ajunge, amprentele sale de pe gardurile pe care scria odinioară nu pot fi șterse de nicio vopsea aurie. George Simion a demonstrat că este un maestru al demagogiei, dar și un ucenic neiertător care și-a asasinat politic maestrul pentru a deveni singur stăpân peste un regat de iluzii și postări pe Facebook. Un lider care își devorează binefăcătorul nu este un salvator, ci un prădător politic care nu se va opri până nu va consuma tot ce îi stă în cale, inclusiv încrederea celor care încă mai cred în spectacolul său de marionete.
Descoperă mai multe la ZIARUL ATAC LA PERSOANA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
