În peisajul birocratic bucureștean, unde Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) domnește peste un regat de 371 de posturi, dintre care 22 sunt de conducere, s-a născut o nouă formă de artă: „Tăcerea Administrativă”. Protagonistul acestei capodopere pare a fi domnul Tănase (un nume care, deși nu apare în scriptele oficiale ale ALPAB furnizate de surse, este invocat de cetățenii care bat la porți închise), cel care veghează ca nicio cerere de adopție de la asociațiile de profil să nu tulbure liniștea bugetului de lux.
Meniul de 160.000 de euro: De ce să dai un cal pe gratis când poți să-l hrănești regește?
Logica instituțională de la Tei-Toboc este pe cât de simplă, pe atât de costisitoare pentru plătitorul de taxe: Primăria Capitalei a lansat o licitație de aproape 160.000 de euro (peste 800.000 de lei) pentru a asigura lucerna celor aproximativ 43-50 de cabaline. Într-o lume normală, când asociațiile de profil fac cereri de adopție pentru a prelua aceste animale și a ușura povara financiară a statului, orice director s-ar grăbi să semneze actele. Dar nu și aici, unde sub atenta supraveghere a conducerii, se preferă administrarea a 15 kilograme de lucernă „proteino-vitamino-minerală” pe zi pentru fiecare animal, în loc să se răspundă la e-mailurile „enervante” ale salvatorilor privați.
Serviciul de Agrement și Ambarcațiuni: Unde caii se tratează ca bărcile
Este fascinant de observat că, în organigrama ALPAB, de „sănătatea animalelor” și „evidența cabalinelor” se ocupă Serviciul Agrement și Ambarcațiuni. Probabil de aceea domnul Tănase și instituția pe care o reprezintă nu răspund cererilor de adopție: sunt prea ocupați să verifice dacă potcoavele cailor au nevoie de inspecție navală sau dacă fugarul Cappuccino are nevoie de permis de ambarcațiune pentru a galopa pe DN6.
În timp ce asociațiile așteaptă un semn de viață, ALPAB dispune de o armată de experți: Servicii Juridice, Audit Intern și un Birou de Relații Publice care, conform surselor, ar trebui să „gestioneze relația cu cetățenii”. Totuși, când vine vorba de adopții care ar salva milioane de lei din buzunarul public, acești specialiști par să fi intrat într-o hibernare administrativă, ignorând formalitățile prevăzute chiar în regulamentul lor intern.
Contrastul de la gardul adăpostului
În timp ce conducerea ALPAB analizează (în tăcere) cum să mai cheltuiască bani pe lucernă, la doar câțiva metri distanță, în zona marginalizată Tei-Toboc, 3.500 de oameni trăiesc în condiții deficitare de infrastructură, cu familii debranșate de la curent și copii care merg 30 de minute pe jos până la școală. Este o lecție dură de priorități: avem un buget „betonat” pentru a refuza adopțiile și a menține costuri uriașe de întreținere sub „Steaua Speranței”, dar rămânem muți când societatea civilă oferă soluții de economisire.
Așadar, dacă sunteți o asociație care dorește să adopte un cal de la Tei-Toboc, înarmați-vă cu răbdare. Domnul Tănase și cei 371 de colegi sunt ocupați să auditeze lucerna de 1,5 lei kilogramul. Până la urmă, în birocrația bucureșteană, un cal care mănâncă bani publici este mult mai valoros decât un cal adoptat care nu mai apare în rapoartele de achiziții. Tăcerea lor nu este doar o lipsă de politețe, ci o strategie de „conservare a patrimoniului” de cheltuit.
Descoperă mai multe la ZIARUL ATAC LA PERSOANA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
