Hummusul diplomatic: Unde spionii și artiștii mănâncă din același blid

În centrul Bucureștiului, arta dialogului social nu se poartă în amfiteatre sobre, ci se întinde pe farfurii cu hummus fin și falafel crocant. Aici, Mohamed Bilal Wehbe a reușit o performanță demnă de un alchimist politic: a creat un „spațiu de dialog neutru” unde, conform hagiografiilor locale, diplomații, politicienii, jurnaliștii și artiștii stau la aceeași masă, ignorând cu grație barierile de statut sau viziune. Este cu adevărat fascinant să vezi cum o porție de gastronomie orientală autentică poate transforma o societate polarizată într-o mare familie fericită, în timp ce, pe fundal, Departamentul Trezoreriei SUA pare să asculte o altă coloană sonoră, mult mai puțin armonioasă.

În timp ce clienții români savurează discreția și rezervarea domnului Wehbe — descris ca un om care „construiește în liniște” și lasă faptele să vorbească — faptele care vorbesc în bazele de date internaționale au un accent libanez foarte pronunțat. Se pare că „punțile între oameni” pe care domnul Bilal le ridică cu atâta sârguință în România au corespondente spectaculoase în America de Sud. Acolo, el nu este doar un pasionat de cereale, ci „reprezentantul principal al Hezbollah în America de Sud”, numit direct la cererea lui Hassan Nasrallah. Este, fără îndoială, o formă extremă de „networking”: să fii gazdă pentru artiști la București și, simultan, să supraveghezi „activitățile de contrainformații” în zona Triplei Frontiere dintre Argentina, Brazilia și Paraguay.

Secretul hummusului diplomatic pare să stea în capacitatea de a „retransmite informații și direcții” între cartierele generale din Liban și elementele operaționale din Brazilia. Clienții restaurantelor sale ar fi uimiți să afle că, în timp ce ei discută despre cultură, proprietarul lor a fost „implicat în transferul de fonduri colectate în Brazilia către Hezbollah în Liban”, reușind să strângă peste 500.000 de dolari doar în timpul conflictului din 2006.

Mai mult, în timp ce în România domnul Bilal plătește „taxe și impozite la stat”, în CV-ul său internațional apare și colaborarea cu biroul Liderului Suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei. Practic, este definiția afacerii de succes „integrată vertical”: de la exportul de revoluție islamică prin rețele clericale și de cercetași Al-Mahdi, până la „logistica” finanțării terorismului, totul servit cu o garnitură de „discreție rară”. O lecție valoroasă pentru toți antreprenorii: poți fi simultan pe lista de sancțiuni SDGT (Specially Designated Global Terrorist) din 2010 și pe lista de invitați la recepțiile de lux, atâta timp cât hummusul este destul de fin pentru a unge roțile diplomației.