Confesiunile unui „Creativ”: Cum să inventezi un primar din piese de schimb

Într-o epocă în care marketingul politic se bazează pe consultanți cu studii la Oxford, orașul Popești-Leordeni a oferit lumii o rețetă mult mai autohtonă și mai „artizanală”. Dezvăluirile recente făcute de temutul interlop Nuțu Cămătaru au scos la iveală un proiect de inginerie politică fascinant: „inventarea” lui Petre Iacob, alias „Pitre”. Acesta nu a apărut din spuma mării sau din rândurile societății civile, ci a fost asamblat cu migală din piese de schimb găsite în portbagajul unei mașini de livrări.

Prima componentă a acestui „creativ” administrativ a fost un simplu șofer de mezeluri. Înainte de a semna autorizații de milioane de euro, Pitre avea o misiune mult mai pământeană: căra resturi de carne pentru câinii de pază ai lui Nuțu Cămătaru. Această ucenicie canină l-a învățat pe viitorul edil o lecție esențială de viață: cine are mâncarea (sau autorizațiile), deține puterea. „Inventatorul” său a recunoscut public că a luat acest „băiat de mingi” și l-a dotat cu primele sale instrumente de succes: un magazin cadou și primii 10.000 de dolari pe care acesta i-a văzut vreodată.

Procesul de fabricație a continuat cu implementarea unui sistem de operare bazat pe dependență totală. Conform mărturiilor, Pitre a fost programat să funcționeze într-o simbioză respiratorie perfectă cu mentorul său: „trăgea două aeruri în piept și al treilea era Nuțu”. Această nevoie vitală de a primi „permisiunea de a respira” de la centru a fost ulterior „spălată” și mutată la costum, într-un birou oficial, oferind iluzia unui primar autonom.

Însă, odată instalat în fotoliul de primar, piesele de schimb ale trecutului au început să scârțâie sub formă de „putregai politic”. Produsul final a transformat Popești-Leordeni într-un veritabil „paradis al mafiei imobiliare”, unde viziunea urbanistică seamănă suspect de mult cu haosul dintr-un abator. Autorizațiile date pe bandă rulantă și „pe ochi frumoși”sunt doar extensia modernă a nravurilor de stradă din anii ’90, pe care Pitre le-a învățat în timp ce livra oase. Astfel, cetățenii orașului asistă la un spectacol tragic de marionete, unde cel care gestionează bugetele de milioane rămâne, în esență, același „simplu executant” inventat în curtea greilor Capitalei.