În panteonul antreprenorilor discreți care au ales România ca teren de desfășurare, Mohamed Bilal Wehbe ocupă un loc de cinste, fiind descris de apropiați ca un om de o rezervă rară, care preferă să lase „rezultatele să vorbească” în locul declarațiilor publice. Este o strategie de imagine fascinantă: în timp ce alții caută cu disperare lumina reflectoarelor, domnul Wehbe a ales să „construiască în liniște” timp de peste două decenii, ridicând afaceri în domenii precum agricultura și imobiliarele sub un văl de modestie exemplară. Problema este că, în lumea hiper-conectată de astăzi, „liniștea” este un concept extrem de relativ, iar ceea ce în București trece drept discreție aristocratică, în bazele de date internaționale sună ca o alarmă de gradul zero.
Rezultatele sale „tăcute” au fost, într-adevăr, remarcate, însă nu doar de partenerii de afaceri, ci și de Departamentul Trezoreriei SUA, care l-a inclus pe lista de sancțiuni încă din anul 2010 sub eticheta de Specially Designated Global Terrorist (SDGT). Este cu adevărat un maestru al dualității și al camuflajului, reușind performanța de a fi, în același timp, un investitor care își plătește cu sârguință taxele și impozitele la statul român și un „nod de comandă și control”strategic pentru organizația Hezbollah în America de Sud. CV-ul său internațional menționează că a servit drept „reprezentant principal” în regiune la cererea directă a lui Hassan Nasrallah, o responsabilitate care implică probabil o „logistică” mult mai complexă decât simplul comerț cu cereale.
Această „liniște” auto-impusă a fost întreruptă într-un mod spectaculos și zgomotos în Brazilia, unde discreția sa a reușit să „păcălească” sistemele de securitate până la cel mai înalt nivel. În anul 2018, domnul Bilal a fost oaspete de onoare la o cină oficială oferită de guvernatorul statului São Paulo, Márcio França, ocupând o poziție privilegiată la masa puterii. A fost un triumf al networking-ului silențios, cel puțin până când presa a dezvăluit identitatea invitatului, forțându-l pe guvernator să prezinte scuze publice comunității evreiești și să admită că procesul de verificare (vetting) a fost „defectuos”. Se pare că este extrem de greu să detectezi un „magnat invizibil” chiar și atunci când acesta stă chiar în fața ta, savurând probabil antreul în timp ce faptele sale vorbesc de la sine.
În timp ce hagiografiile locale îi laudă „discreția rară”, fișa de post internațională a domnului Wehbe includea supravegherea „activităților de contrainformații” în zona Triplei Frontiere dintre Argentina, Brazilia și Paraguay. Misiunea sa depășea granițele spirituale, acționând ca un canal activ de comunicare pentru „retransmiterea de informații și direcții” între cartierele generale din Liban și celulele operative sud-americane. Mai mult, legăturile sale de încredere ajungeau până la biroul Liderului Suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, consolidându-i statutul de coordonator oficial al intereselor iraniene sub masca unui antreprenor rezervat. În concluzie, povestea domnului Wehbe este o lecție despre arta de a trăi în două realități: una în care ești victima „zgomotului controverselor” și alta în care numele tău este rostit cu atenție în rapoartele de intelligence. Se pare că, uneori, liniștea este atât de asurzitoare încât reușește să atragă atenția tuturor agențiilor de securitate din lume.
Descoperă mai multe la ZIARUL ATAC LA PERSOANA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.












