„Caracatița” cu Maserati și Parfum de „Pădure”: Manualul de succes al lui George Dorobanțu

În România, succesul în afacerile cu statul nu necesită neapărat competență, ci un garaj încăpător, un reportofon mereu pornit și o imaginație bogată când vine vorba de „origini secrete”. Personajul nostru central, George Dorobanțu, este exemplul viu al modului în care poți jongla cu funcțiile publice în timp ce îți etalezi o avere care ar face gelos orice milionar de top. Cu o flotă auto evaluată la peste 800.000 de euro—ce include bijuterii pe roți precum un Maserati, un BMW M5 și un Mercedes GLE 63 AMG—Dorobanțu ne demonstrează că „sacrificiul” pentru binele public este extrem de bănos.

Ascensiunea sa nu este însă un accident, ci rezultatul unei strategii de „curățare” a trecutului. Atunci când a țintit postul de administrator la SALROM, eroul nostru a aplicat o metodă inedită de selecție a cadrelor: și-a șters pur și simplu din CV funcția anterioară de Director General al CNAB. Probabil a considerat că experiența de la Aeroporturi este prea „strălucitoare” pentru ochii muritorilor de rând sau că e mai bine să lase în urmă amintirea contractelor controversate.

Dar ce ar fi un astfel de personaj fără un protector pe măsură? Aici intră în scenă Paul „Păulică” Gheorghiu, fostul șef de cabinet al lui Dacian Cioloș și, deloc întâmplător, nepotul influentului Virgil Ardelean. Relația lor, cimentată încă de pe vremea când împărțeau holurile la PwC România, este descrisă ca o axă a influenței ce leagă interesele politice de cele ale „pădurii”. Dorobanțu nu ezită să se laude în orice discuție importantă că el este, de fapt, un „ofițer acoperit” care primește instrucțiuni direct de la SRI (sau „pădure”, cum îi place să alinte instituția), deși sursele îl descriu mai degrabă ca pe un „oportunist șpăgar” și un „turnător de serviciu”.

„Performanțele” profesionale ale acestei echipe sunt demne de scenarii de film. Se pare că Dorobanțu și Păulică au reușit performanța de a renunța cu mărinimie la 40 de milioane de euro din banii statului român, sumă pe care Ion Țiriac o datora pentru închirierea terminalului Țiriac Air. Mai mult, Dorobanțu a fost la un pas de a vinde acțiunile Romprest deținute de stat pentru suma modică de 300.000 de dolari, în condițiile în care profitul anual încasat de stat de la această companie este de peste 500.000 de euro. Doar intervenția Direcției Juridice a CNAB a oprit acest „tun” monumental.

Când schemele financiare încep să scârțâie, Dorobanțu aplică tactica salvatoare: denunțul preventiv la DNA. Folosind „argumente” înregistrate și susținut de prietenul său Saadeh Hardan, el pozează în victimă a presiunilor, încercând astfel să-și protejeze partenerii de afaceri și să-și acopere urmele. Într-un final, tabloul este completat de o ironie supremă: deși se cred maeștri ai manipulării, acești „idioți utili” au ajuns să se înregistreze reciproc, probabil din teama că șpaga le-ar putea fugi printre degete. Acum, cu același entuziasm, „caracatița” s-a mutat la SALROM, pregătind noi episoade din epopeea risipirii banului public.