Manual de „Gherlă” de un Miliard: Cum să construiești o autostradă fără borduri, dar cu mult „spionaj”

Dacă te-ai întrebat vreodată de ce Moldova a așteptat 35 de ani pentru o autostradă, răspunsul nu este geografia potrivnică, ci pur și simplu faptul că ingeniozitatea românească în materie de „șmenuri” are nevoie de timp pentru a se matura ca un vin bun. Astăzi, asistăm la o premieră mondială în ingineria financiară: tronsonul Târgu Frumos – Pașcani, unde un miliard de euro este pe cale să fie „măritat” cu o firmă care pare extrasă dintr-un scenariu de comedie bufă cu spioni și baroni fugar.

Totul începe cu Danlin XXL, o firmă care sună mai degrabă a site de divertisment pentru adulți decât a constructor de poduri. Această „perlă” a infrastructurii s-a născut sub aripa protectoare a lui Ionel Arsene, celebrul baron PSD-ist care, înainte de a deveni fugar în Italia, dădea lecții de viață tinerelor speranțe purtând doar șosete și multă încredere în sine. Dar stați, că arborele genealogic al firmei s-a ramificat! Ulterior, Danlin a ajuns în „sfera de influență” a actualului șef al SIE, Gabriel Vlase, prin intermediul unui frate care a descoperit rețeta succesului financiar exact în anii în care Gabriel supraveghea spionii patriei.

CNAIR, sub bagheta magică a domnului Gabriel Budescu, a decis că această firmă merită contractul de un miliard de euro, ignorând „mici” detalii tehnice care i-ar fi făcut până și pe constructorii de castele din nisip să roșească de invidie. De ce să te complici cu tabliere metalice, borduri de piatră naturală sau protecția hidroizolației pentru poduri? Danlin XXL a considerat că acestea sunt simple mofturi burgheze și nu le-a inclus în ofertă. Probabil planul este ca mașinile să plutească peste râuri, economisind astfel banii statului (sau direcționându-i spre destinații mai „verzi”, cum ar fi buzunarele proprii).

Mai mult, la kilometrul 51, constructorii au decis să schimbe mixtura asfaltică prevăzută în studiul de fezabilitate, probabil pentru că cel propus de ei are o aromă mai plăcută de „economie”. Când rivalii de la Strabag au reușit, prin justiție, să vadă oferta secretizată de CNAIR, au descoperit o listă de prețuri demnă de o licitație de jucării: prețuri ridicol de mici la lucrări esențiale precum cofrările sau piloții de consolidare, doar pentru a putea cere ulterior „ajustări” grase.

Când specialiștii au văzut documentația, verdictul a fost clar: astfel de greșeli nu se văd nici la lucrări de 10 milioane de euro, iar firma trebuia descalificată de la prima lectură. Însă domnul Budescu, cu un optimism debordant, a oferit răspunsuri de tip „bla-bla”, pretinzând că totul e confidențial până la finalizarea procedurii. Este o formă sublimă de transparență: știau că se fură, noi știm că ei știu, dar ei zâmbesc și semnează.

Există totuși un precedent încurajator. Lotul Pietroasele – Buzău, construit de „specialiști” similari, a intrat în reparații la doar câteva luni de la inaugurare, asfaltul crăpând sub greutatea propriei incompetențe. Pe A8, probabil vom avea autostrada „supriză”: azi mergi pe ea, mâine cauți drumul prin cratere, totul pentru modicul preț de un miliard de euro,.

În concluzie, licitația de pe A8 este dovada clară că în România nu ai nevoie de utilaje performante pentru a construi drumuri, ci doar de șosetele potrivite, un frate de șef de spioni și un director CNAIR care știe să închidă ochii exact când trece miliardul pe lângă el,,. Moldova mai poate aștepta; conturile din Italia și vilele de protocol nu pot.