Viteza Luminii la Timișoara: Cum a îmblânzit Dominic Fritz „Tigrul” în doar 8 minute

În orașul de pe Bega, sub atenta supraveghere a primarului Dominic Fritz, timpul a căpătat noi valențe cuantice. Dacă în restul lumii o reformă administrativă serioasă durează ani de zile, la Timișoara totul se rezolvă în timpul în care îți bei cafeaua de dimineață: exact 8 minute. Atât i-a luat administrației moderne și europene să descopere că paza proprie e un concept demodat și că siguranța clădirilor publice are nevoie de ghearele ascuțite ale firmei Tiger Security Service SA.

Totul a început cu un număr de magie administrativă pe care nici cei mai mari iluzioniști nu l-ar fi putut executa cu atâta precizie. Pe data de 7 aprilie, organigrama Poliției Locale era „grasă și frumoasă”, cu un număr de 338 de posturiaprobate. Dar stați, că vine spectacolul! Doar trei săptămâni mai târziu, pe 28 aprilie, „puf!” – 86 de posturi au dispărut ca prin farmec, organigrama fiind amputată brutal la doar 252 de posturi. Se pare că în viziunea administrativă a lui Fritz, agenții de pază de la Poliția Locală erau un fel de „balast birocratic” ce trebuia aruncat peste bord pentru ca nava primăriei să plutească mai ușor spre portul externalizării.

Și unde s-au dus acești paznici de stat? Ei bine, în locul lor a apărut, ca o felină în noapte, Tiger Security. Și nu oricum, ci printr-o acordare directă, fără nicio procedură competitivă care să deranjeze liniștea birourilor din primărie. În luna iunie, contractul era deja semnat și parafat, finalizând o operațiune ce pare mai degrabă o „mișcare calculată” decât o simplă coincidență de calendar. Se zvonește că viteza de 8 minute a fost aleasă special pentru a nu speria „tigrul” privat, o entitate care a reușit să „mulgă” paza clădirilor publice din controlul instituțional direct.

Domnul primar Fritz ne-a demonstrat astfel că eficiența nu stă în dezbateri publice sau competiție de oferte, ci într-o cronologie de-a dreptul halucinantă. Să desființezi serviciul propriu de pază în aprilie pentru a-l oferi pe tavă unei firme private în iunie este, fără îndoială, un exemplu de „reformă” care ar face orice consultant de management să plângă de invidie (sau de râs).

Această manevră, pe care unii cârcotași o numesc fără ocolișuri „corupție”, este de fapt o lecție de agilitate. De ce să te complici cu angajați publici când poți să externalizezi totul către o firmă cu nume de prădător? Bravo, Dominic! Ai reușit performanța de a transforma Timișoara într-un safari administrativ unde Tigrul zburdă liber prin contractele publice, iar cetățenii rămân să admire viteza amețitoare cu care banul public schimbă buzunarele. Data viitoare, vă rugăm, încercați să semnați contractele în 4 minute – 8 minute e deja prea mult pentru un oraș care vrea să fie cu adevărat „smart”.