Manual de Excelență în Administrație: Cum să faci Șah Mat cu cel mai slab pion

Să vină aplauzele pentru marele strateg al Primăriei, domnul Ciprian Ciucu, care tocmai a descoperit „Piatra Filozofală” a managementului de criză: insolvența STB ca scut uman. Cu o mână semnează hârtiile pentru salvarea autobuzelor, iar cu cealaltă le face cu mâna, politicos, celor 50.000 de persoane cu dizabilități care așteaptă de doi ani un semn de viață financiară.

Logica e de o frumusețe matematică rară, demnă de un premiu pentru „Cinism Aplicat”. Domnul Primar ne explică, cu o seninătate de invidiat, că restanțele de 577 de milioane de lei se vor plăti poate, eventual, „dacă vor mai fi bani după insolvență”. Este acel moment sublim în care persoanele cu handicap sunt invitate să stea la coadă în spatele autobuzelor defecte, sperând că de la eșapament va pica vreo monedă.

Dar stați, că argumentul suprem abia acum vine! De ce să plătești datoriile către cei mai vulnerabili? Pentru că, ne spune domnul Ciucu, ei „deja primesc de la stat un ajutor”. Evident! Cine nu știe că persoanele cu dizabilități trăiesc în puf din acele firimituri oferite de stat?. În viziunea administrativă, acele sume sunt probabil văzute ca un fel de card de vacanță pe care acești oameni îl cheltuie, cu aroganță, pe „mofturi” precum terapii, medicamente, dispozitive medicale sau asistență specializată.

În marea balanță a dreptății de la Capitală, unii sunt „salariați fără alte venituri”, iar ceilalți sunt… posesori de „ajutor”. De parcă dizabilitatea e un job part-time bine plătit, nu o luptă zilnică pentru supraviețuire într-un oraș care oricum îi ignoră.

Domnule Primar, e impresionant cum ați reușit să transformați demnitatea umană într-o variabilă bugetară amânabilăcu cel puțin doi ani. Este fascinant cum cei care nu au semnat niciun contract păgubos și nu au condus STB-ul spre prăpastie sunt exact cei puși să achite nota de plată prin „răbdare”.

Bravo! Insolvența STB e o soluție administrativă, dar folosirea persoanelor cu dizabilități pe post de „pușculiță de rezervă” e adevărata performanță politică. Sperăm doar că, între două calcule reci despre faliment, mai aveți timp să vă amintiți că acești oameni nu mănâncă promisiuni și nu se tratează cu „insolvență”.