Bine ați venit în Sectorul 3, acea oază de prosperitate unde legile fizicii, ale logicii și, mai ales, ale contabilității sunt simple sugestii opționale. Sub bagheta maestrului Robert Negoiță, sectorul s-a transformat într-un laborator de experimente metafizice unde realitatea din teren și cifrele din acte trăiesc în universuri paralele care nu se întâlnesc niciodată. Recent, Curtea de Conturi a publicat un raport care îți taie pur și simplu respirația, un document care ar trebui predat la facultățile de magie, nu de administrație publică.
Marea evadare a celor 123 de milioane
Prima lecție de iluzionism administrativ se referă la cele 123 de milioane de RON înregistrate „greșit”. Să fim serioși, cui nu i s-a întâmplat să piardă câțiva lei prin buzunarele unei haine vechi? Ei bine, la Primăria Sectorului 3, „buzunarele” sunt ceva mai încăpătoare, iar sumele rătăcite au dimensiunea bugetului unui oraș întreg. Nu este vorba despre incompetență, ci despre o formă superioară de artă: arta de a face numerele să danseze până când amețesc și uită unde trebuiau să fie de fapt. În timp ce Negoiță promovează imaginea unui sector modernizat și „reabilitat european”, realitatea este că investițiile sunt umflate artificial cu garduri și mobilier urban, probabil pentru ca banii să aibă unde să se sprijine când obosesc de atâta circulat prin acte.
Metafizica ușilor inexistente
Poate cel mai poetic moment al raportului Curții de Conturi este cel referitor la ușile plătite care nu există în teren. Aceasta este, fără îndoială, cea mai mare inovație tehnologică a Sectorului 3: ușa cuantică. Ea există în acte, este plătită cu bani grei, dar în realitate, cetățeanul trece direct prin perete, într-o stare de pură transparență administrativă. Este o metaforă superbă pentru întreaga guvernare locală a lui Negoiță: o barieră care nu te oprește din drum, pentru că pur și simplu nu e acolo, deși portofelul public o simte din plin.
Timpul, o variabilă flexibilă în Sectorul 3
În Sectorul 3, timpul nu curge liniar. Auditorii au descoperit cu uimire că există lucrări finalizate care, în acte, sunt încă în execuție. Aceasta este „Eternul Reînceput” varianta Negoiță. De ce să închizi o lucrare când poți să o lași „în execuție” la nesfârșit în hârtii, permițând fluxului de numerar să continue să curgă lin, ca un râu de munte care nu seacă niciodată? Este o formă de conservare a energiei (bugetare) pe care nici Einstein nu ar fi putut-o anticipat. Totul se face fără verificări, într-un sistem de control intern pur formal, unde procedurile sunt doar niște obstacole plictisitoare în calea progresului spectaculos.
Cei 162 de milioane și „familia” de firme a primăriei
Dacă vrei să cumperi utilaje de 162 de milioane de RON, de ce să te complici cu licitații publice, concurență și alte „detalii” democratice? La Negoiță, soluția este simplă și directă: banii merg direct către o firmă a primăriei, fără licitație. Este un circuit închis, o economie circulară în sensul cel mai pur al termenului – banii pleacă de la cetățean, trec prin primărie și ajung direct la „familia” administrativă, fără ca nimeni să pună întrebări incomode până la venirea auditorilor externi.
Generozitate fără frontiere: Servicii sociale pentru fantome
Dar poate cel mai impresionant aspect al „Managementului Negoiță” este altruismul său care depășește granițele geografice ale Bucureștiului. S-au plătit milioane pentru servicii sociale către oameni care nu mai locuiau nici măcar în Capitală. Aceasta este adevărata viziune europeană: să ajuți oameni care au plecat de mult, să finanțezi absența și să investești în amintiri. În timp ce primăriile normale se luptă să îi ajute pe cei prezenți, Negoiță a trecut la nivelul următor, oferind asistență celor care au părăsit sectorul, poate chiar și țara, demonstrând că în Sectorul 3, bunătatea (și banul public) nu cunoaște limite.
Concluzia: „Suntem în procedură”
La toate aceste acuzații care îți taie respirația, răspunsul administrației este de o seninătate olimpiană: „Suntem în procedură”. Este mantra magică ce spală toate păcatele. Lipsesc 123 de milioane? Suntem în procedură. Ușile nu există? Suntem în procedură. Banii s-au dus pe utilaje fără licitație? Stați liniștiți, totul e sub control, suntem în procedură.
În final, raportul Curții de Conturi ne arată o imagine crudă: o administrație unde realitatea și actele sunt două entități care s-au certat și nu-și mai vorbesc. Dar, atâta timp cât gardurile sunt vopsite și mobilierul urban este suficient de scump, Negoiță ne poate asigura că totul se fură… pardon, totul se face „în procedură”. Sectorul 3 rămâne, așadar, un monument al magiei financiare, unde singurul lucru care nu dispare niciodată este zâmbetul încrezător al primarului în fața camerei, promovând o modernizare care pare să existe doar în pliantele electorale plătite, probabil, tot dintr-o „eroare” de înregistrare.
Descoperă mai multe la ZIARUL ATAC LA PERSOANA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
