Bine ați venit în laboratorul de magie financiară al României, unde legile fizicii sunt suspendate, iar cele ale bunului simț sunt de-a dreptul abrogate. Aici, curentul electric nu se produce doar prin căderea apei în turbinele Hidroelectrica, ci trece printr-un proces de „rafinare” metafizică în birourile unor băieți atât de deștepți, încât fac ca aurul alchimiștilor să pară un biet experiment de chimie de clasa a VI-a.
Eroul nostru de astăzi nu este vreun inventator de geniu, ci un cerc restrâns de „antreprenori” de carton care au descoperit secretul energiei infinite: nu energia în sine, ci profitul infinit extras din buzunarul tău, al meu și al oricărui român care mai are naivitatea să creadă în „piața liberă”. În centrul acestei scheme strălucește grupul Tinmar, condus de Augustin Oancea, un nume care pare să fi devenit sinonim cu arta de a fi la locul potrivit, exact când statul decide să-și dea bogățiile pe nimic.
Dar stați, căci spectacolul de magie abia începe! Se spune că băieții deștepți nu vin niciodată singuri, ci în grupuri organizate, gata să „ajute” statul să scape de surplusul de bani. Intră în scenă Energy Distribution Services, o firmă care redefinește conceptul de eficiență: cu doar 14 angajați, acești „spartani” ai facturilor ar fi reușit performanța uluitoare de a câștiga 25 din 30 de contracte scoase la licitație de Hidroelectrica. Vă imaginați? 14 oameni, probabil epuizați de atâta semnat contracte, reușesc să gestioneze un flux de bani care ar face invidioasă orice multinațională cu mii de angajați.
Mecanismul este de o simplitate care frizează genialitatea penală: se ia energia ieftină produsă de stat (Hidroelectrica), se trece prin filtrul acestor firme de buzunar apărute din neant și se revinde aceluiași stat, dar prin alte companii publice. Magia constă în preț: energia pleacă de la sursă aproape gratis și ajunge la destinație de trei până la patru ori mai scumpă. Nu este vorba despre vreo valoare adăugată, despre vreo inovație tehnologică sau despre servicii de transport revoluționare. Este, pur și simplu, o pompă montată direct pe bugetul public, o conductă prin care taxele noastre se scurg direct în „sacii plini” ai unor intermediari care nu produc nimic în afară de facturi umflate.
Acești „băieți deștepți” pleacă cu profituri colosale pe spinarea contribuabilului, în timp ce nouă ni se explică doct despre „volatilitatea pieței” și „crize energetice”. Care criză, domnilor? Pentru unii, criza este doar un oportunitate de a revinde statului ceea ce statul deținea deja, dar la preț de lux. Aceasta nu mai este economie de piață, este un asediu economic asupra bunului public, unde firme mici, fără istoric, apar ca prin minune pentru a lăsa statul cu buzunarele goale.
Întrebarea care rămâne, în timp ce becul din tavan pâlpâie sub greutatea facturii, este una dureroasă: Cine a aprobat acest jaf?. Cine sunt acei funcționari vizionari care au considerat că e mai bine pentru România ca energia să treacă prin mâna a 14 angajați „norocoși” înainte de a ajunge la spitale, școli sau iluminatul stradal?
În timp ce noi ne calculăm cu teamă kilowatt-ul, „băieții” își calculează iahturile. Schema e perfectă, pompa e amorsată, iar bugetul public pare un sac fără fund pentru cine are „talentul” necesar să-l devalizeze sub masca antreprenoriatului. Trăim într-o țară unde curentul e scump pentru că „intermedierea” e un sport național, iar statul român pare să fie singurul client care se bucură când este furat la drumul mare.
Descoperă mai multe la ZIARUL ATAC LA PERSOANA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
