Nici în filmele cu mafioţi: un avocat, ajuns inculpat în dosarul jocurilor de noroc, şi-a însoţit victima la audieri pentru a fi sigur că nu „ciripeşte“

0
2010

În urma celor 123 de percheziții domiciliare efectuate la data de 23.11.2022, au fost descoperite și ridicate sume totalizând peste 500.000 de euro, o armă cu glonț deținută ilegal (cu încărcător și 2 cartușe), două arbalete, arme albe, 40 de kilograme de materiale pirotehnice clasa F1, F2, F3, 8 punguțe ce conțin substanță albă pulverulentă (cocaină), precum și înscrisuri cu valoare probatorie.
De asemenea, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus măsura reținerii față de 28 inculpați și luarea măsurii controlului judiciar față de alți 7 inculpați.
În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2018, a fost constituit, la nivel național, un grup infracțional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracțiuni de șantaj. Membrii grupului au urmărit să împiedice extinderea sălilor de jocuri de noroc concurente celor administrare de aceștia și să reprime tentativele altor membri ai lumii interlope de a prelua controlul asupra sălilor aparținând grupului. În acest scop, a fost creată o structură de forță care a fost folosită pentru a împiedica anumiți clienți care realizau câștiguri însemnate să intre în posesia acestora. Această structură a asigurat funcționarea la nivel național a unui sistem coercitiv ilegal care era menit să împiedice clienții care generau probleme să revină în sălile de joc aparținând grupului infracțional organizat și să recupereze rapid de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri.
Cu privire la infracțiunile de șantaj, din cercetări a rezultat că acestea au fost comise împotriva unui număr de 16 persoane pentru a le determina să închidă sălile de jocuri de noroc concurente, să renunțe la brandul deținut anterior de firma concurentă, să modifice fațada spațiilor destinate desfășurării activității, să renunțe la spațiile pe care le dețineau în chirie pentru funcționarea unor săli de jocuri de noroc, să renunțe la poziția deținută la o societate concurentă și să încadreze în cadrul societății deținute de grup, să plătească datoriile acumulate față de societățile deținute de grup, să renunțe la câștigurile realizate în urma plasării de pariuri sportive, să nu mai frecventeze niciodată sălile de jocuri de noroc administrate de grupul infracțional organizat, să restituie sume de bani despre care membrii grupului infracțional organizat apreciau că ar fi fost sustrase din incinta sălilor de jocuri de noroc, să remită contravaloarea reparației aparatelor de tip ”slot-machine” avariate și să șteargă postările de pe rețelele de socializare prin care denigrau activitatea sălilor de noroc administrate de grup. În contextul săvârșirii unei dintre infracțiunile de șantaj, una dintre persoanele vătămate a fost lipsită de libertate, nefiindu-i permis să părăsească zona din fața sălii de jocuri de noroc până la sosirea a doi dintre membrii marcanți ai grupului. Cu aceeași ocazie, acesteia i-a fost smuls din mână telefonul mobil, pe care inculpații l-au aruncat pe podea și l-au distrus prin călcare cu piciorul.
În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului s-a reținut că, un inculpat, în calitate de avocat membru al Baroului Iași, s-a prezentat la sediul I.P.J. Iași – Serviciul Investigații Criminale și, invocând calitatea de apărător ales al unei persoane, a participat la audierea acesteia, asigurându-se că nu relatează adevărul și comunicând ulterior conținutul declarației membrilor grupului infracțional organizat, ajutându-i pe aceștia să îngreuneze și împiedice cercetările desfășurate în cadrul unui dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași cu privire la infracțiunea de loviri sau alte violențe comise de aceștia.
În cursul zilei de astăzi a fost sesizată Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă a 30 de inculpați (28 reținuți în cauză și 2 în executarea unor pedepse privative de libertate).

sursa: https://www.glsa.ro/nici-in-filmele-cu-mafioti-un-avocat-ajuns-inculpat-in-dosarul-jocurilor-de-noroc-si-a-insotit-victima-la-audieri-pentru-a-fi-sigur-ca-nu-ciripeste/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.