STB și Arta de a fi un Stalker de 15.000 de Euro: Un Ghid despre cum să fii Narcisist pe Banii Călătorilor

STB și Arta de a fi un Stalker de 15.000 de Euro: Un Ghid despre cum să fii Narcisist pe Banii Călătorilor

Ați simțit vreodată, în timp ce stați înghesuiți între un rucsac care vă strivește coastele și un domn care a decis că deodorantul este o invenție a ocultei mondiale, că cineva vă privește? Ei bine, nu este doar paranoia de după o zi lungă de muncă. Este chiar conducerea STB care, într-un gest de un romantism digital absolut, a decis să plătească 78.000 RON (fără TVA, că doar nu suntem săraci) pentru a ne „monitoriza” sentimentele.

Da, ați auzit bine. În timp ce noi monitorizăm aplicația InfoTB sperând că tramvaiul 41 nu a fost teleportat într-o altă dimensiune, conducerea STB monitorizează ce scriem noi despre ei pe internet, la radio și prin ziare. Se pare că dragostea lor pentru noi este atât de mare, încât vor să știe fiecare „vorbă de duh” pe care o aruncăm în spațiul public atunci când autobuzul decide să sară peste o cursă pentru că… de ce nu?

Viteza Luminii vs. Viteza STB

Cea mai fascinantă parte a acestei povești de dragoste pe bani publici nu este suma de 15.000 de euro – deși cu banii ăștia probabil s-ar fi putut cumpăra măcar zece brăduți parfumați care să mai mascheze aroma de „istorie bucureșteană” din troleibuze. Nu, adevăratul record olimpic a fost stabilit la momentul atribuirii contractului prin SEAP.

Să facem un exercițiu de imaginație. Ofertantul a trimis oferta la ora 11:42. Probabil funcționarul de la STB tocmai își savura cafeluța. Patru minute mai târziu, la 11:46, contractul era deja acceptat. Patru minute! Aceasta este, fără îndoială, cea mai rapidă manevră realizată vreodată de STB. Dacă autobuzele lor s-ar mișca cu viteza cu care STB acceptă să dea 15.000 de euro pentru a vedea ce mai scrie presa despre „performanțele” lor, am ajunge din Drumul Taberei în Pipera înainte să apucăm să validăm cardul.

Este de-a dreptul poetic. Un călător are nevoie de mai mult de patru minute doar ca să-și dea seama dacă autobuzul care tocmai a trecut prin fața lui este cel bun sau doar o fantasmă cauzată de caniculă. Dar pentru a semna un contract de monitorizare a presei? Patru minute sunt arhisuficiente. Probabil a fost dragoste la prima vedere (și la primul click).

Oglindă, Oglinjoară, cine e cel mai „iubit” din Capitală?

Dar ce anume vor să monitorizeze acești „ratați” (cum îi numește, cu o sinceritate brutală, sursa noastră) de la conducerea STB? Lista este lungă: presa scrisă centrală, știri radio locale și centrale, emisiuni TV și, desigur, mediul online. Practic, ei vor să aibă un fel de Google Alerts privat, dar mult mai scump, care să le spună în fiecare dimineață: „Șefu’, și azi ne-au înjurat vreo trei mii de oameni pentru că nu merge aerul condiționat”.

Este culmea ipocriziei și a nesimțirii să arunci cu mii de euro pe fereastră (ferestre care, de cele mai multe ori, oricum nu se deschid în autobuzele lor) doar ca să afli ceea ce știe orice pensionar din stația de la Piața Unirii gratis. De ce ai plăti pentru monitorizarea presei când poți pur și simplu să tragi cu urechea la orice stație de autobuz la ora 8 dimineața? Ai acolo monitorizare în timp real, cu un limbaj mult mai colorat și mai sincer decât orice raport de monitorizare media de 78.000 de RON.

Unde se duc banii când se duc?

Băi, hoților (ca să cităm din nou clasicii în viață), chiar ați înnebunit de tot? Într-un oraș unde tramvaiele scot scântei mai ceva ca la un concert rock de prost gust și unde căldura din mijloacele de transport te face să te simți ca o pizza uitată la cuptor, prioritatea voastră este să vedeți ce scrie presa locală?

Probabil că raportul de monitorizare arată cam așa:

• Ora 09:00 – Un călător a scris pe Facebook că s-a topit talpa pantofului pe podeaua autobuzului.
• Ora 10:00 – La radio s-a spus că STB este o gaură neagră a bugetului.
• Ora 11:00 – Conducerea STB a citit raportul și a decis că are nevoie de încă un contract de 15.000 de euro pentru a monitoriza de ce monitorizarea precedentă a fost atât de negativă.

În concluzie, data viitoare când așteptați 20 de minute în ploaie, nu fiți supărați. Gândiți-vă că, undeva într-un birou cu aer condiționat plătit tot de voi, cineva tocmai a primit un raport PDF în care scrie exact cât de supărați sunteți. Și a durat doar patru minute să decidă că acel PDF merită 15.000 de euro. Transportul public poate fi un dezastru, dar narcisismul administrativ funcționează cu precizie de ceas elvețian. Sau, mă rog, de ceas de 78.000 de lei.