Tragedia de la Câmpenești: Cum a ajuns „Gospodarul” Clujului un biet exilat imobiliar

Într-o lume paralelă, unde betonul are preț de diamant și viniturile visează la o garsonieră în Mănăștur ca la un bilet câștigător la loto, s-a produs miracolul: am aflat că și zeii de pe malul Someșului plâng. Nu plâng de mila noastră, a muritorilor de rând care ne dăm jumătate din salariu pe o chirie într-un demisol „luminos”, ci plâng pentru că buzunarul lor de edili-șefi este, aparent, prea strâmt pentru „Silicon Valley-ul” Ardealului.

Recent, vocea blajină a primarului Emil Boc ne-a împărtășit o dramă de proporții shakespeariene. Imaginați-vă scena: fostul prim-ministru al României, omul care a tăiat și a spânzurat bugete naționale, stătea cu 100.000 de euro în mână, tremurând de emoție în fața agenților imobiliari clujeni. Și ce să vezi? Ghinion! În „orașul de cinci stele”, suta de mii de euro valorează cam cât o frapieră într-un club de fițe de la marginea orașului.

„Da, și eu am vrut să-mi cumpăr casă în Cluj”, ne spune domnul primar cu o sinceritate care ar topi și ghețarii din Groenlanda, dacă aceștia n-ar fi fost deja topiți de prețul pe metru pătrat din cartierul Zorilor. Însă realitatea crudă a pieței, pe care domnia sa o păstorește cu atâta succes de decenii, l-a lovit direct în portofel. Cu 100.000 de euro, edilul n-a găsit nici măcar un garaj cu vedere la metroul invizibil.

Soluția? O „adaptare” demnă de manualele de supraviețuire. În loc să locuiască în orașul pe care l-a transformat într-un paradis al prețurilor prohibitive, domnul Boc a trebuit să se „sacrifice”. A scos din pușculiță încă 6.000 de euro — probabil restul de la cumpărăturile de sâmbătă — și s-a retras strategic la Câmpenești, unde și-a luat o „casă de vacanță”.

Este emoționant să vedem cum primarul se „adaptează la ceea ce există pe piață și la condițiile pe care le avem”. Practic, Emil Boc ne transmite un mesaj subtil: dacă el, cu tot pedigree-ul de prim-ministru și primar de cursă lungă, n-a putut să bată piața, noi, restul, ar trebui să ne considerăm norocoși dacă primim permisiunea să dormim pe o bancă proaspăt vopsită în Parcul Central.

Această confesiune este, de fapt, chintesența „clujenismului” modern. Avem un primar care ne spune, cu un zâmbet amar, că orașul pe care îl conduce a devenit atât de „performant” încât nici el nu-și mai permite să locuiască în el. Este victoria supremă a administrației: transformarea Clujului într-un muzeu în aer liber unde poți să te plimbi, să admiri prețurile din vitrine, dar pentru dormit… ei bine, există întotdeauna varianta Câmpenești.

Domnule Primar, vă mulțumim pentru această lecție de modestie forțată de împrejurări. Ne simțim mult mai bine știind că, în timp ce noi ne înghesuim în autobuze spre Florești, dumneavoastră vă „adaptați” în liniștea de la Câmpenești, contemplând cum piața imobiliară pe care ați hrănit-o cu PR și festivaluri v-a lăsat, în final, pe dinafara orașului. Așteptăm cu interes următoarea destăinuire: cum ați vrut să luați masa în centru, dar prețul unei omlete v-a forțat să vă „adaptați” la o conservă de pateu în parcarea unui supermarket de la periferie.