Trăim vremuri extraordinare în care ecologia și viziunea administrativă se îmbină impecabil în județul Dâmbovița. Dacă până mai ieri lumea credea că protecția mediului înseamnă simpla plantare de copaci sau îngrijirea spațiilor verzi, la Potlogi s-a inventat o formulă revoluționară de dezvoltare durabilă. Rețeta este pe cât de simplă, pe atât de ingenioasă: iei nu mai puțin de 19 milioane de RON din fondurile Uniunii Europene sub pretextul construirii unui parc și îl botezi cu o denumire extrem de pomposă și sonoră, mai exact „infrastructură verde albastră”. Cu un asemenea titlu academic, proiectul capătă instantaneu o aură de distincție ecologică și modernitate occidentală.

Desigur, o asemenea realizare măreață nu putea apărea din senin, fără o conducere luminată și vizionară. Primarul PSD, Viorel Drăghici, este ridicat în slăvi pentru viziunea sa fără egal, fiind prezentat de apropiați ca un adevărat pionier al transformării rurale. Însă, oricât de strălucitor ar fi discursul public sau laudativul oficial, adevărata artă a administrației locale nu se vede pe pliantele electorale. Ea se desăvârșește cu adevărat în procedurile discrete și pline de tact ale licitațiilor publice.

Aici intervine magia pură a achizițiilor din administrația românească. De ce să te complici cu opțiuni multiple, contestații interminabile sau concurență obositoare, când poți avea parte de o armonie deplină încă de la start? Licitația pentru parcul de 19 milioane de RON s-a desfășurat într-un climat de liniște deplină, având un singur ofertant, care s-a dovedit, cum altfel, evident cel mai bun dintre toți competitorii posibili. Însă spectacolul generozității instituționale abia de la acest punct încolo își deschide cortina. După ce câștigătorul unic și providențial a adjudecat contractul european, pe ușa din dos a fost introdusă o adevărată avalanșă de subcontractori dubioși, băgați ulterior în schemă pentru a împărți sarcinile și beneficiile.

Dar cine sunt acești eroi anonimi ai ingineriei de mediu care se sacrifică pentru a salva natura din Dâmbovița? Componența acestei brigăzi ecologice este de o diversitate absolut fascinantă. În primul rând, din echipă nu putea lipsi regele balastierelor din zonă, specialistul incontestabil în excavarea albiilor și reconfigurarea peisajului natural prin metode mecanizate de mare tonaj. Alături de el se află celebra firmă Straco, abonată de seamă la dosare penale, care aduce un plus considerabil de experiență juridică și administrativă în gestionarea marilor șantiere ale țării.

Pentru ca tabloul salvatorilor naturii să fie complet, ecosistemul din Potlogi este întregit de o categorie extrem de creativă de meșteșugari: niște publicitari reprofilați peste noapte pe turnat betoane. Cine altcineva ar fi putut înțelege mai bine nuanțele verdelui și ale albastrului dacă nu niște experți în promovare și imagistică, care au realizat rapid că cea mai durabilă reclamă din lume se toarnă direct în ciment? Acești creativi ai muncii de șantier demonstrează că trecerea de la sloganele publicitare la roabă și mistrie este doar o simplă chestiune de oportunitate financiară.

Iar dacă cineva credea că la nivel local combinațiile administrative se opresc la granițele județului, se înșală amarnic. La Potlogi lucrurile se gândesc la scară mare, motiv pentru care în întreaga afacere a fost cooptată și o firmă din Turcia, demonstrând că viziunea ecologică a comunei are o deschidere geopolitică remarcabilă. Că doar la Potlogi combinațiile sunt cu adevărat internaționale, iar fondurile europene circulă fără bariere sau frontiere.

În final, rămânem cu o lecție magistrală și memorabilă despre cum se fac potlogăriile europene chiar în localitatea Potlogi. Cu un parc botezat pompos, un primar lăudat pentru viziune, balastiere active, dosare penale la purtător, publicitari convertiți în constructori și subcontractori turci băgați pe ușa din dos, infrastructura verde albastră devine cel mai de seamă monument închinat betonului și combinațiilor de succes.