România a fost întotdeauna un tărâm al paradoxurilor, dar puțini politicieni au reușit să atingă culmile creativității lingvistice ale lui Dragoș Anastasiu. Fostul vicepremier al lui Ilie Bolojan, retras din funcție în urma unor „probleme de imagine”, pare să fi descoperit piatra filosofală a corupției: eufemismul care spală orice păcat. Dacă în trecut ne-a luminat cu conceptul revoluționar de „șpagă de supraviețuire”, astăzi domnul Anastasiu revine pentru a ne preda o lecție magistrală de ambalare a influenței politice în hârtie de cadou.
Recent, acesta a sărit ca un cavaler pe cal alb (sau poate pe o cursă de autocar mai veche) în apărarea succesoarei sale, Oana Gheorghiu. Miza apărării? O serie de e-mailuri trimise de aceasta către diverse instituții ale statului, prin care le „sugera” că ar putea beneficia de serviciile unor anumite companii. Coincidența face ca acele companii să fi fost, în vremurile lor de glorie, sponsori generoși ai ONG-ului „Dăruiește Viață”, unde doamna vicepremier activa înainte de a trece la butoanele statului. Se pare că în universul lor, altruismul și profitul merg mână în mână, mai ales când donațiile servesc la plata unor salarii de patru-cinci mii de euro pe lună.
Când restul lumii vede în aceste e-mailuri un manual clasic de trafic de influență, Dragoș Anastasiu ne privește cu superioritatea unui estetician al politicii și ne corectează: nu este trafic, sunt doar „discuții exploratorii”. Această sintagmă este, fără îndoială, o „hârtie frumos colorată” menită să acopere realitatea crudă a sistemului. În viziunea lui Anastasiu, vicepremierul nu făcea presiuni, ci doar „survola zona” pentru a vedea dacă există cineva interesat de o mică afacere cu prietenii.
Este fascinant cum, sub bagheta sa magică, un act care ar putea fi considerat o chestiune penală devine o explorare aproape geografică a oportunităților financiare. Anastasiu pare să ignore faptul că orice declarație venită de la vârful guvernului — fie el vicepremier, ministru sau secretar de stat — are puterea de a influența piața instantaneu. Când un oficial de acest rang indică o companie drept partener ideal pentru stat, valoarea acelei firme crește artificial, investitorii se înghesuie, iar „discuția exploratorie” devine, de fapt, un motor de îmbogățire rapidă.
Ceea ce este cu adevărat umoristic (sau tragic, în funcție de cât de mult vă pasă de codul penal) este standardul dubluaplicat în această situație. Sursele subliniază că, dacă un membru al partidelor AUR sau PSD ar fi fost surprins „explorând” e-mailurile instituțiilor statului cu astfel de recomandări, DNA-ul ar fi fost deja la ușă. Întreaga presă ar fi vuit despre „corupți și infractori”. Dar când un „om de bine” ca Anastasiu ne explică situația, totul devine un exercițiu de diplomație corporatistă.
În concluzie, Dragoș Anastasiu ne-a demonstrat că în politica românească, nu contează ce faci, ci cum reușești să denumești fapta. Dacă mita e „pentru supraviețuire” și traficul de influență e „explorare”, în curând vom avea nevoie de un dicționar nou pentru a înțelege comunicatele guvernului. Justiția ar trebui să înceteze să mai vadă „circ mediatic” și să înceapă să verifice cum această influență politică produce efecte reale și contracte grase, indiferent de cât de sclipitor este ambalajul. Până atunci, să-i urăm domnului Anastasiu succes în următoarele sale expediții prin bugetele publice, sub protecția scutului semantic al „discuțiilor exploratorii”.
Descoperă mai multe la ZIARUL ATAC LA PERSOANA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
