„Agenția de Voiaj Roman-S.A.”: Cum să devii apatrid cu un singur „story” pe Instagram

Într-un univers paralel, unde diplomația se învață la coada de la supermarket și eticheta socială este dictată de nivelul de decibeli al frustrării, Oana Roman a decis să îmbrace mantia de „Ministru al Exilului și al Pașapoartelor Rusești”. Spectacolul oferit recent este de un tragicomism pur: o combinație între o dramă shakespeariană jucată într-o piață publică și un număr de stand-up comedy care a luat-o razna, în care publicul este, pe rând, jignit, expulzat și lăsat fără acte.

Tragedia începe acolo unde se termină vocabularul academic. Este cu adevărat cutremurător să vezi cum „educația aleasă” se transformă, sub presiunea camerei de la telefon, într-o mitralieră de epitete. În viziunea Oanei Roman, segmente întregi de populație — pe care ea îi numește colectiv „auriști și georgiști împuțiți” sau „psediști împuțiți” — nu sunt simpli cetățeni cu alte opinii, ci „scursuri la propriu” și „antinaționali”. Ironia sorții face ca, în timp ce predică despre valorile naționale, să folosească un limbaj care ar face și un birjar să roșească de timiditate.

Comicul (de un gust îndoielnic, ce-i drept) apare în momentul în care influencerul preia atribuțiile Curții Constituționale și ale Ministerului de Externe la un loc. Cu o mână pe telefon și, probabil, cu cealaltă pe un pașaport imaginar, Oana Roman decretează: „le-aș retrage cetățenia”. Este imaginea absolută a absurdului: o divă a spațiului public românesc stând pe canapea și decidând, între două postări publicitare, cine merită să mai fie român și cine trebuie să devină „apatrid” pentru a vedea „cum e”.

Dar stați, că oferta „Agenției de Voiaj Roman” nu se oprește la simpla anulare a buletinului! Pentru cei pe care îi consideră „trădători”, ea are o soluție logistică de o creativitate debordantă: „să se ducă să-și ia cetățenie în Federația Rusă”, ba chiar să o facă „învârtindu-se”. Vizualizați pentru o secundă această scenă tragicomică: mii de români etichetați drept „împuțiți” făcând piruete la granița cu Rusia, în timp ce Oana, de la tribună, le înmânează personal câte un „pașaport rusesc”.

Dincolo de zâmbetul amar pe care îl provoacă această revărsare de fiere, rămâne o realitate tristă. Este tragic că o persoană cu vizibilitate consideră că democrația funcționează pe principiul „dacă nu ești cu mine, ești o scursură”. Și este comic (în sensul de ridicol) să crezi că poți purifica o națiune trimițând la Moscova pe oricine „doar dă din gură”.

În final, rămânem cu o lecție de neuitat despre cum nu se face comunicarea publică. Oana Roman a reușit performanța de a transforma un conflict politic într-o telenovelă de prost gust, unde personajul principal, în loc de replici de dragoste, aruncă cu „pașapoarte rusești” în stânga și în dreapta, sperând că, dacă îi va lăsa pe toți fără cetățenie, va rămâne, în sfârșit, singura „patrioată” într-o țară goală, dar extrem de bine „parfumată”.