S-a zis multă vreme că Dominic Fritz a adus rigoarea germană la Timișoara, dar abia acum înțelegem cu adevărat despre ce e vorba: este acea rigoare matematică prin care datoriile din campanie se achită cu precizie milimetrică din vârful pixului de primar. De ce să folosești bani, un concept atât de învechit, când poți să folosești un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) proaspăt scos din cuptor?
Povestea e demnă de un manual de „Self-Help pentru Politicieni Integri”. Rețeta lui Dominic e simplă: iei un arhitect inimos care îți împrumută bani în campania din 2020, aștepți să câștigi alegerile și, imediat ce te vezi cu eșarfa tricoloră pe piept, îi livrezi omului modificarea de PUZ mult visată. Este ceea ce experții în economie ar numi probabil un „împrumut cu dobândă în etaje și coeficienți de utilizare a terenului”.
Agenția Națională de Integritate (ANI), niște oameni fără simțul umorului și al antreprenoriatului politic, a strricat petrecerea și a numit asta „conflict de interese administrativ”. Curtea de Apel Timișoara, intrând în același joc lipsit de viziune, a validat decizia inspectorilor. Dar Dominic nu se lasă! El ne demonstrează că „politica altfel” înseamnă, de fapt, o personalitate multiplă în fața legii.
Spectacolul adevărat are loc pe două scene paralele. Pe scena publică, în fața camerelor de filmat, Fritz joacă rolul de victimă a „atacului politic”, un fel de Ioana d’Arc a Banatului arsă pe rugul corupției de sistem. Însă, când intră în sala de judecată și se închid ușile, aura de martir dispare și apare strategia „Infractorul Model”. În loc să strige „Sunt nevinovat!”, Dominic invocă oficial prescripția răspunderii. Este ca și cum ai spune: „Da, am făcut-o, dar a trecut atâta timp încât ar trebui să mă lăsați în pace, că mi s-a uscat cerneala pe semnătură!”.
Invocarea prescripției este, probabil, cel mai mare omagiu pe care un lider USR îl poate aduce vechii clase politice pe care promitea să o măture. E un fel de „Suntem la fel ca ei, dar noi folosim fonturi mai frumoase pe Facebook”. Să spui că ești campionul moralității, dar să ceri judecătorilor să te ierte pentru că ești „expirat” legal, e culmea ironiei.
Acum, toată suflarea timișoreană așteaptă data de 18 iunie, când Înalta Curte va decide dacă „integritatea” lui Fritz mai valorează cât o foaie de PUZ sau dacă semnătura pusă în beneficiul creditorului va rămâne monumentul funerar al sloganului „Oameni noi în politică”. Până atunci, un lucru e cert: Dominic a demonstrat că, în Timișoara, drumul de la „împrumut între prieteni” la „act administrativ” trece exact prin biroul primarului. Arhitectural vorbind, e o capodoperă a conflictului de interese!
Descoperă mai multe la ZIARUL ATAC LA PERSOANA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
