Directoarea Direcției Audit din cadrul Primăriei Sectorului 2, doamna Raluca Barbu a avut o ascensiune fuliminantă spre o carieră de succes. Cine nu o cunoaște, această doamnă rămasă fără serviciu, bate la ușa Președintelui PSD sector 2, Rodica Nassar, iar la propunerea acesteia din urmă, fostul Primar al sectorului 2, în urmă cu peste 10 ani o angajează în cadrul instituției. Însă persoana se orientează rapid, cum se schimbă puterea își schimbă traiectoria profesională, devenind aservilă și umilă noii orânduiri. Dacă ne uităm pe declarația de avere vom constata că acest bugetar de lux a dobândit în scurt timp, proprietăți și bunuri excedând nivelului său salarial.
Vom reda mai jos un scurt episod care ulterior s-a dovedit pentru ea profitabil:
A fost numită în comisia de examinare a acualului Șef ADP – Drugău Alin Vasilică, care deși a fost condamnat, având cazier judiciar încă din 2005 (asupra căruia vom reveni), dintr-un simplu referent la Biroul Juridic a reușit cu ajutorul acestei Directoare să treacă proba orală, deși la scris nu a întrunit punctajul cuvenit. Firește, acest „bine” a fost întors înzecit, atât de Drugău, cât și de fostul Viceprimar D.C. Popescu. Cum anume?
În primul rând, controalele de la Audit în ceea ce privește ADP Sector 2 au fost finalizate cu succes, închizând ochii la nenumărate nereguli.
În al doilea rând, a fost ajutată de Drugău și D.C. Popescu să-și valorifice vechea sa mașină Fiat la Auto Marcus Grup și bineînțeles, ajutată cu un avans substanțial să își cumpere noua sa mașină, Honda Civic, de către Drugău&Company (D.C. Popescu).
Astfel, în 2019 declară că deține un teren intravilan în localitatea Voluntari (strada nu o menționăm, dar să se știe că se știe) cu suprafața de 240 mp. cumpărat dintr-un venit declarat anual de 116.663 RON, că doar un bugetar își poate permite să cumpere cash un asemenea teren și tot în 2019 își construiește/cumpără o casă de 180 mp. adecvată unui bugetar de asemenea talie.
Vom reveni cu amănunte despre ițele încâlcite ale impostorilor care ocupă funcții publice de conducere în cadrul Administrației Locale Sector 2.
Oare Agenția de Integritate sau organele statului sunt interesate de aceste mecanisme financiare?
[…] Sursa: https://ataclapersoana.ro/2023/09/24/ascensiunea-unui-bugetar-de-lux/?amp=1 […]