Bancherul de ocazie: Schema „Nicolaie” și dobânzile de aur

Dacă cineva credea că Augustin Oancea își consumă întreaga energie doar numărând megawații care se rotesc prin firmele sale sau verificând dacă s-a mai depus praful pe cele 200 de apartamente din Dubai, s-a înșelat amarnic. Dincolo de imaginea de titan al energiei și de rege al imobiliarelor de lux în Jumeirah First, domnul Oancea ascunde un suflet de bancher altruist, gata oricând să dea o mână de ajutor – contra cost, desigur – cetățenilor aflați la ananghie. Cazul „cetățeanului Nicolaie” este deja de legendă în analele generozității private, demonstrând că, în universul Tinmar, un împrumut nu este doar o tranzacție, ci o investiție în viitorul strălucitor al creditorului.

Povestea începe ca un basm modern de pe Valea Prahovei, unde fostul vânzător de pantofi și haine a decis că e timpul să „încalțe” și sectorul financiar-bancar privat. Cu o nonșalanță pe care doar al 21-lea cel mai bogat român o poate afișa, Augustin i-a pus la dispoziție lui Nicolaie modesta sumă de 165 de milioane de euro. Probabil că banii au fost scoși direct din „pantof”, având în vedere că averea sa este estimată la peste 310 milioane de euro. Totuși, la scadență, s-a dovedit că prietenia are un curs de schimb extrem de defavorabil pentru debitor: domnul Oancea a solicitat înapoi o sumă care depășește 200 de milioane de euro.

Această diferență de peste 35 de milioane de euro reprezintă, probabil, în viziunea creditorului, o „taxă de proximitate” sau, mai elegant, costul privilegiului de a respira același aer financiar cu un om care ține ședințele acționarilor sub soarele din Emirate. Este o dobândă care ar face orice bancă elvețiană să pară o instituție de binefacere și care confirmă geniul comercial deprins de Augustin încă din anii facultății. Pentru el, capitalul nu trebuie să stea degeaba; trebuie să producă, să se multiplice și, eventual, să se „curețe” prin circuite internaționale complexe.

Mecanismul acestor „împrumuturi” pare să fie o piesă centrală în coregrafia financiară a grupului, fiind menționat chiar și de procurori în cadrul Operațiunii Jupiter 4. Ancheta penală sugerează că sume uriașe extrase din bugetul de stat prin schema de plafonare ar fi fost spălate prin intermediul unor offshore-uri cipriote, de unde se întorceau sub formă de „împrumuturi personale” în conturile unor persoane de încredere, pentru a fi reintroduse în circuitul economic. Astfel, schema „Nicolaie” ar putea fi doar vârful unui aisberg financiar unde banii circulă circular, exact ca energia în facturile grupului, pentru a maximiza profitul și a minimiza transparența.

În final, Augustin Oancea rămâne exemplul suprem al antreprenorului care nu se mulțumește cu puțin. De la vânzarea de tălpi în Câmpina la colectarea de „dobânzi de aur” de la prieteni, parcursul său este o lecție de adaptabilitate. El a înțeles că, dacă vrei să fii cu adevărat puternic, nu trebuie doar să alimentezi becurile românilor, ci trebuie să le și „luminezi” portofelele prin mecanisme de o precizie chirurgicală. Augustin ne demonstrează zilnic că, în România, cine are megawatul are și banul, iar cine are banul, are întotdeauna un „Nicolaie” gata să-i plătească profitul de 35 de milioane de euro pentru un simplu act de amicie.