Nababul din Jumeirah: Când factura românului se transformă în apartament în Dubai

În timp ce românul de rând privește cu teamă spre plicul cu factura de curent, făcându-și calcule matematice demne de un premiu Nobel pentru a supraviețui iernii, Augustin Oancea, omul din spatele gigantului Tinmar, pare să fi găsit soluția supremă pentru „confortul termic”. Pentru cel de-al 21-lea cel mai bogat român, cu o avere estimată la 310 milioane de euro, „viitorul este verde” nu este doar un slogan electoral de business, ci culoarea bancnotelor care circulă nestingherite prin circuite financiare complexe.

Geniul său nu se oprește la megawați; el s-a extins spectaculos în imobiliarele de lux din Dubai, unde deține un portofoliu impresionant de aproximativ 200 de proprietăți. În timp ce noi ne întrebăm dacă să mai aprindem un bec în plus, domnul Oancea probabil se întreabă în care dintre cele 200 de sufragerii din cartierul Jumeirah First să își savureze cafeaua de dimineață. Este o formă de „integrare verticală” dusă la un nivel artistic: energia pleacă din România, trece prin „alchimia” compensărilor de la stat și se materializează sub formă de beton și sticlă în paradisul din Emirate.

Această ascensiune fulminantă, de la vânzătorul de pantofi de pe Valea Prahovei la titanul care ține ședințele Adunării Generale a Acționarilor Tinmar Energy direct sub soarele arzător din Dubai, a ridicat multe sprâncene. În culisele puterii și în zonele obscure ale memoriei politice românești, circulă teoria conform căreia succesul său nu ar fi fost chiar atât de „spontan”. Se spune, printre cei care cunosc dedesubturile tranziției energetice, că „augustin e creația lui Măgureanu”. Deși această afirmație nu figurează în documentele oficiale sau în sursele noastre de documentare, ea adaugă o notă de mister „viziunii” antreprenoriale a unui om care susține că a reușit fără niciun sprijin politic.

Mecanismul prin care megawații se transformă în vile în Dubai este unul coordonat cu o precizie chirurgicală. Procurorii suspectează că sume uriașe, de ordinul zecilor de milioane de euro, au fost extrase din bugetul de stat prin schema de plafonare-compensare, folosind tranzacții intra-grup între firme precum Eye Mall, Solprim și Lord Energy. Banii, după ce făceau un „vals circular” prin conturile locale, ar fi fost spălați prin intermediul unor offshore-uri cipriote, pentru a se întoarce ulterior sub formă de „împrumuturi” în conturile persoanelor de încredere.

Astfel, fiecare „economie” pe care statul român pretinde că o face pentru cetățenii vulnerabili pare să contribuie, indirect, la decorarea unui nou apartament în Jumeirah. Domnul Oancea a înțeles perfect că, într-o piață liberalizată, cel mai bun produs de export al României nu este energia, ci dividendul bine „parcat” în nisipurile aurii ale Golfului. În final, rămânem cu o imagine poetică: Augustin Oancea, pășind pe covorul roșu al succesului, asigurându-se că, indiferent cât de rece e iarna în Câmpina, soarele va străluci mereu peste cele 200 de ferestre ale imperiului său imobiliar.